joi, 2 octombrie 2008

30 septembrie

...ultima zi de vacanţă. Vara s-a dus ca un parfum uşor ce se pierde in vârtejul particulelor de aer. Privesc din nou orizontul şi caut răspunsuri... E ultimul an de facultate şi asta a fost şi ultima vacanţă...o vacanţă plină de excursii şi întâmplări, care mai haioase, care mai triste...Mi-a plăcut ultima vacanţă de student şi aş vrea să opresc timpul aici, să rămân la vârsta asta, să mă mai bucur de gustul studenţiei. Ultimul an...mai ieri eram în prag de Bac şi acum...mă aşteaptă licenţa, mă aşteaptă o lume a adulţilor în care mi-e greu să intru.

Vreau să mă întorc în timp, să fiu iar în drum spre Bonţida, sau căutând ruinele Kornish-ului prin Mănăstirea. Vreau să mă pierd printre turişti în Sighişoara, în ultima zi de festival. Vreau să mă transform într-o veveriţă şi să alerg cu suratele în parcul din Vatră...

Vacanţa mea s-a terminat cu marea învolburată. Nu credeam că o voi revedea anul ăsta, cu plaja solitară, cu pescăruşii înfometaţi, cu peştii la mal şi cu valurile ei înspumate. Abia vedeai un om pe plajă...Furtuna i-a speriat şi ne-a dus scoici şi o clipă singuri cu marea.

A început şi noul an de facultate. Privesc aceeaşi cameră de cămin şi mă uit spre viitor. Ce mi se pregăteşte, oare? Ce urmează să fac, unde trebuie să ajung?

Timpul trece fără mine...cât aş vrea să îl opresc!

Inside I'm dancing


Am văzut un film emoţionant Inside I'm dancing. Este povestea unor baieţi cu dezabilităţi, unul putându-şi mişca doar două degete, Rory, iar celălalt fiind incapabil de a vorbi coerent, Michael, ambii imobilizaţi în scaune electrice. În momentul în care Rory O'Shea este internat în acelaşi centru cu Michael, el devine interpretul colegului său, fiind singurul care poate înţelege ceea ce spune Michael.
Rory este un aducător de necazuri, mereu în luptă cu sine şi cu ceilalţi, plin de viaţă.
El nu vrea să ducă o viaţă anostă, doar pentru că este imobilizat. Michael nu cunoaşte altă viaţă în afară de cea din centrul pentru persoane cu dezabilităţi. Rory îl 'corupe' şi pe Michael şi amândoi merg în club şi se distrează. Aici Michael o remarcă pe ea.

Cei doi devin prieteni şi reuşesc să obţină aprobarea pentru a locui singuri, în afara centrului.
Îşi caută 'asistent personal' şi după interviuri nenumărate îi propun blondei din club, pe care o întâlnesc pe stradă, să le fie asistentă.

Lucrurile iau o întorsătură tristă atunci când Rory este internat. Filmul merită văzut şi de aceea nu dezvălui finalul.
Povestea lor te emoţionează şi îţi demonstrează că oricât de mari ar fi problemele, viaţa continuă şi lupta continuă. Deşi e o dramă, Inside I'm dancing are o încărcătură de pozitivism şi te face să reflectezi asupra problemelor cotidiene şi le compari cu ale celor cu adevărat în neputiinţă.

Nota: 8/10

joi, 5 iunie 2008

More Cas Haley

Gata....stresiune free :D. I feel so good. I can relax now. Here is some relaxing music...

marți, 6 mai 2008

Am lipsit

Am lipsit! I know! Dar am avut un motiv foarte bun pentru asta! Mi-a fost virusat PC-ul şi între timp mi-am pierdut toate lucrurile pe care le aveam pe el!
So...no poze din Sighişoara cum am promis...sorry!
Dar am învăţat să:
  • instalez singură windows-u
  • să formatez partiţiile din command prompt
  • să scot viruşi (aproximativ)
  • să fac antivirusul să se updateze....success
Vacanţa de Paşti... ca de Paşti: am păscut fericiţi :D!
News: vineeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee seeeeeeeeesiuuuuuuuuuuneaaaaaaaa :(((((((((((:((((((
Mă strigă proiectele nefăcute care s-au adunat frumos şi acu' îmi fac viaţa amară...
Bye

marți, 15 aprilie 2008

Summit+Student=Vacanţă

Summitul mi-a adus...vacanţă! Şi nu orice fel de vacanţă, ci vacanţă la Sighişoara :). Din păcate, vremea nu a ţinut cu mine şi nu mi-a arătat un oraş în primăvară, ci a fost mohorâtă şi mi-a mai dat în dar şi o răceală zdravănă, care nici azi n-a fugit de mine, în ciuda tuturor drogurilor îngurgitate împotriva ei.
Mi-a plăcut ritmul vieţii care curge calm în zona cetăţii. Ce mult alergam după el în Bucureşti...
Impresii despre Sighişoara...în curând în imagini;).

Villette


Romanul lui Charlotte Bronte, Villette, a fost pentru mine o dezamăgire, o carte după care nu pot exclama ceva, o carte care nu te emoţionează într-atât pe cât ar trebui să o facă un roman de dragoste, deşi se vrea a fi.
Nu ştiu dacă dezamăgirea o pot pune pe seama personajului, Lucy Snowe, o profesoară de engleză ştearsă, spectator al propriei sale vieţi, sau dacă blazarea care m-a încercat după citirea cărţii se datorează mai mult firului acţiunii, care poate fi uşor dedus, graţie micilor indicii pe care autoarea ţi le presară pe parcurs.
Găsesc romanul lipsit de pasiune, mai degrabă o înşiruire letargică a unor evenimente ce îţi dau impresia că ar fi fost trăite de către autoare însăşi(cel puţin o parte din ele).
N-aş cataloga Villette ca fiind un roman slab, dar incursiunile scriitoarei în care se adresează cu "cititorule", indicând ce şi cum să gândeşti despre personaje sau evenimente, lasă impresia unei incapacităţi a lectorului de a-şi forma opinii pertinente.
Strădania excesivă de a se face înţeleasă natura personajelor cu toate caracteristicile lor îţi dă un soi de iritare.
La modul cel mai simplist, Villette tratează relaţiile dintre protagonista Lucy Snowe şi bărbaţii de care se îndrăgosteşte: Graham John Bretton şi Monsieur Paul Emanuel, profesorul de literatură al pensionului unde tânăra englezoaică predă fiicelor burghezimii din Villette.
Fiinţă solitară, izolată, Lucy îndrăzneşte să se îndrăgostească de doctorul Bretton (despre care află mai târziu că este fiul naşei sale), dar îşi înfânează sentimentele, ştiind că el iubeşte o altă femeie. Militează pentru dragostea dintre John şi Paulina în calitate de apărătoare a lor în faţa domnului Home, tatăl Paulinei, în ciuda sentimentelor pe care încă le mai păstrează pentru tânărul doctor.
Înlăturându-se din calea fericirii celor doi, Lucy încearcă altfel de sentimente: un fel de prietenie amestecată cu respect şi gratitudine faţă de profesorul Paul, verişorul lui madame Beck, stăpâna pensionului din rue Fossette.
Se înfăţişează un clişeu: "opusurile se atrag", monsieur Paul fiind un om ursuz, iritabil, impunător şi respectat, exigent şi gata oricând să aibă ceva de obiectat în privinţa englezoaicei. Lucy, rece, calculată, uşor ştearsă, este mereu în mijlocul altercaţiilor cu profesorul.
Părerea ei şi a cititorului privind omul acela ursuz şi iritabil se schimbă odată cu aflarea tainei vieţii acestuia şi descoperirii unei mari generozităţi alui către persoane care poate nu ar fi meritat-o.

Din păcate, nici măcar fantoma călugăriţei, care i se arată atât protagonistei, cât şi lui Monsieur Paul, nu reuşeşte să salveze misterul şi să dea o notă de suspans cărţii, deoarece eludarea enigmei vine să o destrame.
Villette nu este un roman problematizant, un roman arzător al trăirilor interioare, datorate sentimentelor, ci mai degraba unul platonic, rece, uşor de anticipat.
Speram ca măcar finalul să fie lăsat la imaginaţia lectorului, dar şi aici intervine autoarea, spunându-ne ceea ce crede că dorim să ne imaginăm (adresându-se tot direct), pentru ca apoi să închidă cu situaţia personajelor secundare.
Las descoperirea lor în seama posibililor interesaţi.
Poate că ăsta era stilul pe atunci, poate ţine de ceva ce îmi lipseşte, dar eu cred că o carte e bună dacă reuşeşte să trezească ce va în tine, o reacţie, fie şi negativă.
Nota: 4/10

joi, 27 martie 2008

Ziua mondială a teatrului

Nu sunt un critic profesionist de teatru, deci ceea ce urmează e părerea unui amator şi rog să fie tratată ca atare: aprobată/dezaprobată.

Timp de trei seri 24-26 martie, scena Teatrului Ion Creangă din Bucureţi a fost gazda Serilor Teatrului Studenţesc, eveniment organizat de Sindicatul Studenţilor din Cibernetică.
Luni au jucat:
  1. GMG Esperom-"Comedia Zorilor"
  2. Calandrinon-"Ce formidabilă harababură"
  3. Arlechino-"Crize"
Marţi au urmat:
  1. Moft-"Ţara lui Guffi"
  2. Unnamed-"Elefanţi roz, elefanţi galbeni şi oameni"
  3. Ludic-"Vânătoarea de Şobolani"
Miercuri a fost premierea şi a jucat InDArt, piesa "Cercei cu diamante".

Spre dezamăgirea mea, n-am fost prezentă decât în ultimele doua seri şi toate cele ce urmează se vor referi strict la acestea.
Prima piesă de marţi a ilustrat comedia din viaţă şi superficialitatea oamenilor prin intermediul unui rege care voia să îşi mărite fata. Dorinţa ei era să râdă, aşa că ei cheamă bufonul care le vorbeşte de culori, ale ierbii, ale cerului...truisme care îi fac pe cei din împărăţie să râdă, dar fata rămâne nedumerită şi abia atunci descoperă culorile...

"Elefanţi roz, elefanţi galbeni şi oameni" mi-a plăcut destul de mult. Pe fondul unei scene normale între doi bătrâni şi mama cu fiica, care vorbesc despre conflictul dintre generaţii şi viaţa dramatică a tinerei măritate cu un alcoolic, totul îngheaţă şi ni se arată subtilitatea vieţii: existenţa elefanţilor roz şi galbeni, a ideii de elefanţi roz şi galbeni. La sfârşit apare viaţa, roşie si le dă flori tuturor, pe măsură ce primeşte de la ei câte ceva: bani, bijuterii, pălăria mult preţuită a bătrânului filosof. Dar elefantul galben moare(servitoarea din umbră). Piesa a fost ok, scenariul mi-a plăcut, păcăt însă că actriţa care juca servitoarea nu avea voce potrivită pentru monologul care elucida necesitatea existenţei elefanţilor roz şi galbeni. Avea o voce prea piţigăiată şi ar fi fost nevoie de cineva cu o voce puternică şi totuşi moale în tonuri.

Ultima piesă de marţi vorbea despre cunoaştere între două persoane şi singura plăcere a unui bărbat de a omorî şobolani din marginea oraşului plin de gunoaie. El şi ea la prima întâlnire, undeva în mijlocul mahalalei plină de reziduuri şi de şobolani. Pornesc amândoi cunoaşterea de la lucruri personale apoi se dezbracă(la propriu) de orice mister. E adusă în atenţie cunoaşterea unei persoane bucată cu bucată, ca la dezmembrarea unei maşini. Cei doi sunt împuşcaţi de şobolani, ea prima, iar el moare neştiindu-i numele femeii de lângă el.
Funny a fost când la o scenă în care cei doi se sărutau, un puştiulică de vreo 7 ani exclamă dezgustat: "iiiiiiiw". La care toată sala începe să râdă.

"Cercei cu diamante" reflectă influenţa malefică a materialului asupra iubirii şi a relaţiei de cuplu. Alina se urcă în telescaun cu poetul ei favorit şi începe să îi povestească despre viaţa ei şi căsătoria cu Sile Barză. Ei rămân blocaţi pentru câteva minute în telescaun, ceea ce creează suspiciuni, o dată ajunşi la cabană. Sile îi cere o dovadă de iubire celei cu care îşi va petrece toată viaţa, îndemnat fiind de impulsul de a afla cine are cea mai mare importanţă pentru Alina: el sau cerceii cu diamante pe care aceasta îi poartă tot timpul(idee sugerată de cea mai bună prietenă a lui Sile). Ea îşi aruncă podoabele. Apar apoi la revelion iar din camera de alături aud discuţia unui cuplu: ei in viitor, dacă cerceii ar fi rămas în posesia stăpânei lor. Alina dispare, iar în final, distribuitorul de ziare "Lumina" încheie povestea...misterul rămânând neelucidat: moarte sau sinucidere...

Şi acum, plângerile. Deşi piesele au fost lucrate şi destul de interesante, ceea ce ar fi putut să te deranjeze la acest eveniment a fost distribuţia locurilor în sală. Nu am mai pomenit ca sala să se ocupe din spate în faţă! Şi deşi intratea era liberă, vezi tu, nici aici nu scapi de sistemul pile/cunoştinţe. La ce bun mă întreb? Iar în ultima seară era cât pe ce să nu intru pentru că doi studenti din Sisc erau postaţi la intrare şi aşteptau cunoştinţele, argumentând că nu mai sunt locuri. Bun, nu mai sunt, nu mai sunt, dar de ce peste 10 minute s-a răzgândit şi a mai lăsat 8 persoane să intre, de-astea fără pile? Asta nu înţeleg. Ce, brusc s-au eliberat locuri sau credea că astfel o să îi crească popularitatea şi o să îi fim forever greatful?
Încă o chestie minoră, pliantul conceput pentru eveniment are o sintagmă de genul: "veţi putea urmări şase trupe de actori amatori profesionişti care îşi vor demonstra...". Bine, bine, dar hotărâţi-vă: amatori sau profesionişti?

Mai multe informaţii despre Ziua Mondială a Teatrului aici.

miercuri, 26 martie 2008

Pe sârmă



Noul video Vama! Îmi place foarte mult mesajul melodiei, iar clipul e bestial. Linia melodică însă putea fi realizată altfel...mi-o închipuiam cu alte versuri.
Îmi place vocea lui Tudor. Mi-a placut tot timpul. Şi mi-a placut spiritul Vama Veche. Păcat, a murit formaţia! Spiritul rămâne în albumele lor, în muzică şi în inima mea. Call me oldfashioned sau cum vrei...suna mai bine Vama Veche.

marți, 25 martie 2008

Planeta moartă

Ceva din mine mă cheamă afară, departe de prieteni, departe de cunoscut. La fiecare pas recunosc formele monotone ale oraşului. Într-o altă viaţă mi s-ar fi părut chiar drăguţ. Dar oare există o altă viaţă, diferită de cea pe care o trăiesc astăzi? Şi dacă există, atunci cine sunt eu din această viaţă?
Pe zi ce trece descopăr lumi noi şi legi nescrise ale firii, pe care atât îmi doresc s-o cunosc, să o înţeleg şi să mi-o însuşesc! Ceva mă împinge să cercetez universul. Dar mă întreb cum s-o încep şi dacă nu sunt eu însămi un univers...un univers de idei, sentimente, raţiune şi nebunie în acelaşi timp. E straniu cum se îmbină lucruri contrastante şi dau o complexitate.
Mă întreb dacă el e ca mine sau ea; deşi nu i-am văzut niciodată, îmi pare că recunosc în ei ceva...Cred că am rătăcit străzile, oricum am pierdut de mult noţiunea timpului. Dar mă aflu tot aici, e acelaşi oraş şi totuşi parcă l-aş vedea pentru prima dată. Privesc liceul vechi, cu încrustaţii florale în marmura rece şi neagră, e ca un templu bătut de vântul vremii, al cărui prag n-a mai fost călcat de generaţii. Ciudat! Nu-mi amintesc să fi fost aici aceşti stejari cu frunze mari şi trunchiuri groase! Erau doar plopi ce se-ntindeau spre înaltul văzduhului, cerând din ceruri eternitate să poată povesti...dar cui să povestească, când toţi oamenii se grăbesc să ajungă-n locuri neumblate? Oameni cu ochii gri şi palizi ca de ceară, toţi îmbrăcaţi în haine negre, cu serviete-n mână. Privirea lor de gheaţă e aţintită asupra-mi şi totuşi nu se uită la mine. M-am văzut în vitrina unui magazin de sticlă. Eu cu faţa albă, senină, pe umeri cu o pelerină, nesfârşit de albă, ce nu poate pătrunde-n lumea lor, a oamenilor negri. Am vrut să stig că erau numai adulţi, nici un copil si nici o jucărie, dar vocea mea era doar gândul. E o tăcere ca-n mormânt şi pasul ritmic al lor e un semn că merg în acelaşi loc- un singur scop.
Încerc să recunosc o casă, o stradă, încerc să recunosc persoanele care se grăbesc spre o altă lume, dar nu e nimeni, nimeni să mă vadă! Sub masca lor nu văd decât o ură, inofensivă parcă.
Nu văd oraşul, dar parcă l-aş cunoaşte...Dar eu? Eu cine sunt?Ei poartă o mască cu-ncăpăţânare... M-am schimbat eu, oare?
13 ianuarie 2003

luni, 24 martie 2008

Cas Haley-Nice work

Lacrima ploii

Plouă timid...
Mii de mărgăritare spală durerea cerului. Natura plânge ca o fată mare închisă în camera ei. Sclipiri de viaţă împrăştie bolta oţelită pe întreg cuprinsul.
Din ochii infinitului curg şiroaie dulci de lacrimi amare...Salcia despletită îşi pleacă mâhnită creştetul, primind cu durere mărturisirea cerului. Cu fulgere tăioase îşi scrie Dumnezeu numele pe norii plumburii. Tună...Văzduhul îşi spune povestea tristă, descărcându-şi tăcerea.
Din adâncul înaltului nepătruns lucesc crâmpeie de inspiraţie. Adânc suspină firea, învăluindu-se într-o tristeţe moartă. Plăpânde flori înmiresmate îndulcesc durerea naturii. În aerul împrospătat se simt miresme îmbătătoare... De la geamul mohorât privesc natura întristată. Sufletul firii îşi spune cuvântul. Doare...şi e greu s-ascult! Păsărele mii stau zgribulite în tristeţea vieţii. E frig, atât de frig...
O rază suavă mângâie natura, înduioşându-se de durerea ei. Dar norii suri o ceartă şi o-nghit degrabă. Un fulger orbitor luminează întristarea. Prin natura oxidată de durere vezi tristeţea ce te sufocă. Respiri cu greu mâhnirea firii. E un miros amar şi întristat. Pluteşti pe-un val de deprimare ce te îneacă încetu-cu-încetu. Vrei să scapi, dar n-ai putere.
De ce plânge firea? Nu găseşti răspuns. Căzut în butoiul cu melancolie îţi aduci aminte de vremurile frumoase, când viaţa era comoara-ţi cea mai de preţ! Acum te laşi cuprins de tristeţea ce te înconjoară. Şi plângi...Plângi durerea naturii, plângi cu ea întristarea.

Se risipesc de pe nemărginitul văzduh norii suri. Prima rază de soare aduce lumină dulce întristării. Mulţimile de culori îţi aduc zâmbetul pe buze. A încetat! Natura nu mai plânge! Ce bucurie!
Trilurile zglobii ale păsărelelor îţi inundă sufletul! În aerul purificat plutesc miresme ale florilor . Te simţi alt om. La geamul luminat o rândunică te salută! Durerea nu te mai atinge! Eşti fericit de fericirea firii!
Salcia blândă alină vioaie durerea...
Îţi vine să zburzi de fericire! Natura îşi reia cursul. E atât de cald! E cald şi în suflet. Zâmbeşte la tine o floare de crin.
Norii grei şi plumburii se duc...se duc departe.
-I-am învins! Da, i-am învins!
13 februarie 2002

Lumini şi umbre în amurg

Umbre ameţite rătăcesc pe valul întristării, ce-mi inundă viaţa în chip necunoscut. Adieri de suflet se aud la geamul îngheţat de spaima întunericului. Pe lângă vuietele oarbe, ce vin din adâncul înaltului, văd în marginea infinitului sclipiri de inspiraţie palidă. Cu braţele deschise fug însetate de lumină făpturile nopţii. Roiesc, sorbind în adâncuri crâmpeie de lumină zglobie, ce-a murit o dată cu apusul soarelui.
A venit noaptea...

1 februarie 2002

miercuri, 19 martie 2008

Experinţa Cartea vs. Filmul

The Painted Veil


<-Carte vs. Film->






Pentru prima dată, am hotărât să mă supun dezbaterii cartea sau filmul, curioasă fiind cât de mult se respectă firul cărţii la ecranizare.
Am citit întâi cartea, pentru a nu fi influenţată de imaginea pe care filmul mi-ar fi oferit-o. În mare, acţiunea se concentrează în jurul unui cuplu de proaspăt căsătoriţi: Kitty şi Walter. Ea îl acceptă, deşi nu-l iubeşte, dar e forţată de prejudecăţile legate de vârsta ei. Insistenţele părinţilor şi faptul că sora ei îşi găseşte mai repede o partidă o fac să grăbească mariajul. El, bacteriolog, om de ştiinţă inteligent şi interiorizat, aproape taciturn, dar cu o pasiune nebună pentru ea, o cere în căsătorie pentru că o iubeşte, deşi abia dacă o cunoştea.
Ea se indrăgosteşte de un alt bărbat însurat, Charlie Townsend, cu care are o aventură. Când Walter află, îi oferă soţiei două variante: să-l însoţească în Mei-tan -fu, o localitate bântuită de holeră, sau el va intenta divorţ pe motiv de adulter, ameninţând să îi compromită atât pe ea cât şi pe Charlie.
Kitty îl înduplecă să o lase pe ea să divorţeze, însă Walter îi pune o condiţie: ca Dorothy Townsend, soţia lui Charlie, să accepte să divorţeze, iar el să se însoare cu Kitty.
Spunându-i situaţia amantului ei, Kitty constată cu stupoare că Charlie nu vrea să divorţeze şi că de fapt nu o iubeşte. Ea se vede nevoită să plece la Mei-tan-fu.
Citindu-l pe Charlie, Walter dă deja dispoziţii să i se facă bagajul soţiei sale, iar când aceasta îi confirmă că va merge cu el, Kitty realizează că Walter ştia care va fi reacţia lui Charlie.
În Mei-tan-fu, Walter se ocupă de bolnavi şi încearcă să găsească un leac pentru pentru holeră, muncind din greu, dormind puţin şi mâncând mai nimic. Nu se mai uită la soţia sa nici când îi vorbeşte şi ajung amândoi ca doi străini.
Kitty vizitează o mănăstire de maici franceze catolice, unde ajunge să şi lucreze cu orfanii. Într-o zi leşină şi se află că e însărcinată. Când Walter întreabă dacă e al lui, răspunsul "Nu ştiu" îi îndepărtează şi mai mult. El se îmbolnăveşte şi moare de holeră, ea se întoarce în Anglia, alături de tatăl ei, pe care îl găseşte liber, mama ei decedând în timp ce ea călătorea spre casă.
Concluzia cărţii: ea nu l-a iubit niciodată pe Walter şi s-a simţit liberă când acesta a murit.

Surpriza filmului: câteva replici sunt identice, iar atmosfera creată e foarte similară cu cea pe care o regăseşti în carte. Filmul are o doză mai mare de optimism. Dacă s-ar fi optat pentru o reproducere fidelă a scenariului cărţii, drama ar fi trebuit să fie mai accentuată. Câteva scene au fost excluse: cea în care Kitty o cunoaşte pe soţia lui Waddington, o manciuriană frumoasă şi plină de mister ( a fost redată parţial), alta ar fi scena în care Dorothy o invită să stea în casa ei după ce moare Walter şi adulterul pe care îl săvârşeşte cu Charlie încă o dată, iar scena finală în care descoperă tatălui ei acelaşi sentiment al libertăţii la moartea mamei sale.
În schimb, există o întâlnire între ea cu fiul ei şi Charlie. Filmul lasă misterul nedescifrat, dar numele baiatului denotă că a ajuns să îl iubească pe Walter, iar moartea lui vine ca o ultimă pedeapsă a infidelităţii ei.

Cred că orice ai alege prima dată nu poţi să nu încerci un uşor sentiment de dezamăgire sau blazare, ştiind deja firul evenimentelor pentru a doua alegere. Se pierde cumva senzaţia de nou, descoperirea.
Ce m-a împins să văd şi filmul a fost curiozitatea de a compara imaginea pe care mi-a creat-o cartea cu cea a filmului.
Eu una prefer ordinea carte-film, dar nu aleg nici una din variante exclusivist.
Nota carţii: 3/5
Nota filmului: 6/10 (daca nu aş fi citit cartea, aş fi acordat un punctaj mai mare filmului)

vineri, 14 martie 2008

...

lui C.
Iubitul meu, în ceas de noapte,
Te caut, jinduiesc mocnit după-ale tale şoapte.
Îţi simt făptura mândră, caldă,
Scăldată-n dragoste curată -
Un Cupidon, la tălpi să-mi cadă...

Mi-e dor de tine, înger scump,
Să-ţi mângâi somnul tău adânc.

O, purpură! O, floare singulară!
Tu rupi decorul turmei mari de-afară!
Eşti dar sublim, eşti fericire brută,
În lumea asta rece, slută...

Cu-n vers şi-un gând rupt de tipare,
Ajungi în inimă şi-mi pare
Că pielea ta cea fina uşor-uşor tresare
La o simplă sărutare.
Totu-n jur deodat' dispare
Şi rămâi fără scăpare.

Gol şi dulce te aşterni în poala mea
Şi mă simt regină când se-ntâmplă asta.
Lumea de ne va nega,
Tu vei rămâne-n veci
iubirea mea.

28 februarie-6 martie 2008

joi, 28 februarie 2008

"Epoca de aur"

Mă cutremur de fiecare dată când citesc ceva despre "epoca de aur". Zilele trecute mi-a parvenit un supliment de colecţie al Jurnalului Naţional (cred), intitulat "Decreţeii". L-am sorbit, parcă, mânată de dorinţa de a afla despre suferinţă, tragic şi un Decret inuman.

Câteodata e în noi ceva care ne împinge să savurăm şi să ne minunăm de tragedia altora. Stă în firea umană să rămână perplexă la nenorocirile prin care au trecut unele persoane.

Acelaşi sentiment, pe care îl recunosc inferior, m-a împins să citesc pagini despre o politică absurdă şi un ţel lipsit de raţiune. Gândindu-mă la vremea aceea şi la politica de creştere a natalităţii dusă de nea' Nicu pot numai să conchid cu ideea că îşi dorea o masă de oameni "scoşi la tipar", care să gândească ceea ce le-ar fi impus el. O adunare de "animale" care să-l proslăvească. Îşi dorea probabil un imperiu al prostiei şi al stagnării.

Generaţia decreţeilor trebuia să fie una care să-i permita să manipuleze şi să conducă asemeni generalului nemuritor din "Toamna patriarhului".

Citesc cu un gust amar tot ce-mi cade în mână despre acea perioadă şi parcă nu mă pot opri. Sentimentul tragicului mă cuprinde, reflectând la evenimentele de atunci, nu pot să nu încerc o stare de neputiinţă, ştiind că mulţi au suferit pe nedrept. Mă revoltă toate ideile găsite prin cărţi gen "Fenomenul Piteşti". Mă revoltă şi mă fac să vorbesc, să mă opun, să militez pentru dreptate,pentru drepturile omulului, care au fost încălcate în perioada comunistă, iar oamenii acelor vremuri care cutezau să gîndească altceva decât ce le dicta Partidul erau trataţi mai rău decât animalele, cică se numea "reeducare".

Gândidu-mă la torturile la care au fost supuşi unii oameni înainte de '89, nu pot să nu exclam "Nu înţeleg!Nu înţeleg cum o altă fiinţă umană poate să facă aşa ceva altui seamăn!".

Şi nu înţeleg nici persoanele care şi în ziua de azi îl venerează pe Ceauşescu şi regretă vremurile "epocii de aur". Cum pot fi atât de inconştienţi? mă întreb...Singurul lucru la care mă pot gândi e că aceşti oameni nu ştiu ce s-a întâmplat cu adevărat sub Ceauşescu, în închisorile de pe vremea aceea. Şi pentru ce? Pentru că unii mai şi gândeau şi se împotriveau creării acelei utopii la care visa fiul mult iubit? Pentru ce au suferit unii pe nedrept?...pentru ca România să fie liberă...un preţ prea mare. Prea puţini îşi aduc aminte de ei, prea puţini le onorează memoria şi prea puţin se face pentru cei care au supravieţuit dictaturii ceauşiste şi pentru cei care au rămas în urmă...

Se pune problema dacă era mai bine înainte de '89 sau dacă e mai bine acum. Cineva mi-a spus azi că pe-atunci, dacă te ducea capul, cu arme corecte şi cu argumente îţi puteai face dreptate, chiar dacă întâlneai multe piedici, dar în final îţi puteai rezolva problema. În ziua de astăzi toată lumea îţi dă dreptate, însă când vine vorba să ţi se facă dreptate, nu se poate, problemele rămân nerezolvate.
Aşa să fie oare?

marți, 19 februarie 2008

Independeţa Kosovo - o problemă

Deşi nu sunt mare fan al politicii şi mă gândesc rar la ce se întâmplă, spre ruşinea mea, criza din Kosovo m-a pus pe gânduri, atât pe mine, cât şi pe mulţi alţii care au urmărit ultimele evenimente. Nu se poate să nu te treacă un fior pe şira spinării când ia amploare un asemenea conflict.
Să sperăm că se vor calma spiritele şi vom scăpa fără III World War.

vineri, 1 februarie 2008

Zi de februarie...

zi ciudată, plina de impresii.Am descoperit că mai există speranţă! nu am mai scris de mult, dar azi cu ceţa şi cu soarele, alternând în schimbare cuvintele se leagă şi am evadat din mine în poezia vieţii.

şi ce dacă nimeni nu mă vede şi ce dacă timpul mă îneacă...eu voi fi invizibilul spirit ce prin voi o să treacă dincolo. moliciunea mea dă să mă sustragă, rezist cu greu şi aştept ca timpul să treacă.

încă un examen, dar sufletul meu deja zburdă ca liber...şi mă întreb cât de absolută e libertatea? fiinţa mea se zbate între a învăţa inutilităţi şi a-şi descoperi noi laturi.

va trece încă un examen şi mintea mea va refuza atunci orice interacţiune. de ce inspiraţia vine doar când nu ai timp de ea? de ce mă constrânge societatea să trăiesc aşa...de ce ai nevoie de ban ca să exişti între oameni şi alături de ei?

vineri, 25 ianuarie 2008

Despre ASE, iarăşi

Mai e o zi până la următorul examen şi ASE-u ce se gândeşte, să lăsăm copii să doarmă, că prea mult au învăţat!?WTF?Ieri seară, când tot studentu' care se respectă, vorba cuiva, şi care învaţă în sesiune se luptă cu probabilităţi şi alte materii inutile nascocite de mai marii de la ASE, ce să vezi dom'le, nu mai vezi nimic, iarăşi n-am curent! Şi aşa rămâne belvederele în beznă şi la propriu şi la figurat pentru a n-a oară!...de data asta au fost mai prompţi - doar 44 min a durat pauza de lumina ~X( - şi-mi vine să îmi bag picioru'n căminele lor făcute în grabă! Acu' se ridica alt corp şi parcă văd că îl trântesc şi pe ăsta doar aşa ca să aibă studentu' unde să stea fără lumina!
Se poate să nu fie vina lor totuşi, mă gândesc la primaru' sectorului care joacă monopoly şi pariază săracu pe strada mea! Şi gata porţia de lumina pt. studenţi! Totul vine în spirit studenţesc la facultate: regie, lumină,apă, mâncare, bani....

sâmbătă, 19 ianuarie 2008

Ochii, mintea si sesiunea

Ochii mei nu mă mai ascultă. Mintea mea fuge de mine. Ochelarii apăsa greu pe fiinţa mea obosită. Cineva mă strigă să-i dau zahăr. Mă ridic, dar parcă nu cu aceleaşi picioare, nu sunt ale mele. Apel către mine...dar linia s-a închis şi am clacat şi am pierdut şirul logic am optimului Pareto. Poate mâine va mai rezulta ceva din consumul optimal de energie, care să producă eficienţă cu elasticitatea funcţiei de învăţat mai mare decât zero.
Am îngheţat mental de-atâta informaţie. Abia aştept să treacă, să rămână o amintire de facultate...
(Până la următoarea sesiune:))

duminică, 13 ianuarie 2008

Primăvară

Miroase-a primăvară-n jurul meu
Şi e atât de cald afară!
Îmi râd zambilele mereu,
Dintr-un colţ uitat de iarnă-

Miroase-a primăvară-afară
Şi plouă-n jur cu soare,
Miroase-a verde crud şi eu
Resimt aceeaşi toamnă.

Miroase-a primăvară dulce,
Cu mii de gâze – albine –
Şi prin grădini, prin parcuri moarte,
Răsar dintre ruine
Mormanele de roze albe.

Miroase-a primăvară – a mai –
Dar luna mea-i amară,
Mă vede veşnic dintr-un rai
Neperindat decât de toamnă.

22 martie 2006-2007

Somn

O pauză de mine
O pauză de tine
O pauză de lume
De tot ce nu-mi convine.
O pauză eternă,
Nelinişte, uitare –
O pauză activă,
Creez, redau lumină
Şi culoare...
O pauză mai mare!
O pauză de negru –
Te-afunzi în mandolină.
Constrângeri – fum si pene –
Miros de portocal,
Prin vălurile oţelite de santal
Creez o noapte sumbră de poveste
Şi mă întreb, copilul unde este
?

Sunt un matur urât şi gol,
Sunt universul veşted,
Uscat, plin de nămol,
Mocnesc un foc în lut aprins –
Cenuşă,scrum adun în frageda-mi fiinţă
Şi îmi provoc voit o mare suferinţă...

7 martie 2006

Ploaie

Mă-nţeapă fiecare strop de apă,
o ploaie rece, dură, blestemată.
Îşi plânge-n lungi poeme
poveştile-adunate –
şi-acum, cât sunt aici,

eu i le scriu pe toate.
Porneşte şi mai tare!
Se-avântă şi se-ntoarce...
şi se sfârşeşte-apoi
într-o plângere moartă.
Ea însăşi te încearcă,
te prinde, te răstoarnă,
c-apoi să nu rămână
decât un fir de toamnă.

2005

Ego

Sunt undeva în vămile de sus
Un spirit rătăcit
Cu gândul spre apus.

M-am dus în universul fără fus –
Lumina-albastră a ajuns
În vastul nepătruns.

Handicapat spiritual,
Mă bântuie pe vecie
O doză infinită de
Tristă nebunie.

13 mai 2005

Ora 12

În negura uitării
apar sinistre flori,
în ritmul lent şi dureros al ploii.
Negru ud mă-nvăluie
cu mantia-ntristării.
Respir
un aer plin
de goliciunea nopţii,
ce mă-nconjoară-ncet
în portul îngheţat.
Din sute de catarge
aleg doar unul singur,
mai firav, afumat,
ce-o să mă ducă lin,
departe, în neant...

2005

Albastru

Albastru sânge –
Simt în mine
Acorduri nesfârşite
De tonuri cristaline
Şi odele înalte
Puternic orchestrate –
Au dispărut acum
Corăbiile-n noapte.
Şi eu, adânc-adânc,
Tot mai adânc –
Eu mă scufund
În marele albastru surd.
Am sânge-albastru –
Şi în mine
Se-ntrepătrund
Puteri divine.
Mi-au revărsat
În suflet şi în minte
Un mare-albastru
Fără cuvinte...

2005

Bacovia şi plumb

Sărută-mă, noapte,
să dorm somn adânc
de veacuri...
În amorţită dimineaţă
m-aşteaptă grav
al tău înger de fum
să mă adoarmă
în sicriul lui Bacovia de plumb...

sicriul lui Bacovia de plumb...

Cu ceaţă deasă îmi acopăr trup,
să mai alung din vântul crud –
de frigul surd adorm flori
pe sicriu,
învăluite-n mantia de fum –
şi eu respir eternul vis de plumb,
plin de carbon întins
pe buzele de fum.

6 februarie 2005

Noapte

Natura-i umedă
şi-mi pare că e
O linişte atât de mare
de lacrimă,
de grele gânduri
Ploaia cade,
Rânduri-rânduri...
Cad picuri mari,
cad moleculi de apă
într-un neant,
ce maine mă îngroapă.
Mă doare plânsul ei,
Veşnică rece apă –
Şi mă seacă
de nesecată forţă
şi de fapte,
de focul viu, etern,
de sumbre şoapte,
de liniştea amară
şi de gânduri –
Iar ploaia cade,
Rânduri-rânduri...
E frig, târziu
Şi-aproape noapte.

3-12 decembrie 2004

Toamna sufletului meu

Nu reuşesc,
Întreg tabloul meu să zugrăvesc.

E arămiu, aşa ca frunzele de toamnă.

Mormane nesfârşite de file rătăcite

Se duc...

În drum, povestea lor îmi spun.

Cădere lină vine să m-atingă

Cu pana toamnei, veştedă de fum.

O rază moale, leneşă apare
Şi chiar acum pătrunde în uitare:

“Lumina ce-mi reflectă gândurile-mi spun,
Dar uit că nu sunt eu unica pe drum....

Pe marginea cărării
O frunză-mi răde surd.
E cald îngălbenită
Şi mă îndeamnă
Să mă abat din drum.

Să uiţi, să ierţi, să dăruieşti,
Să înţelegi, să simţi sau să iubeşti...
Cuvinte simple, fără înţeles.
În fond, acelaşi drum noi am ales.

Plouă.E frig şi nu mă mai resimt
Abis de necuprins!
Lumină nu mai văd de marele-ntuneric -
Ah, dar eşti tu.
Te căutam feeric
Şi m-am oprit ca să privesc
O şoaptă...
Acum, doar pentru mine,
E cam neînsemnată.
....................................

E toamnă crudă!
Unde să m-ascund?
Curând, un pheonix voi vedea

zburând.

29 octombrie 2004

Când nu eşti tu...

Nu eşti aici, dar ţi-am simţit prezenţa.
N-aud nimic, dar vocea ta imi sună în ureche
Şi mă împiedică să-mi mai găsesc cuvinte.
Să-ţi spun despre iubirea noastră veche.

Alerg să-ţi înţeleg întreg cuprinsul.
Aştept apoi să văd de nu mi se destramă visul...
Mi-ai rămas în minte o amintire tristă,
După care nu pot plânge, fiindcă...n-am batistă!

Nu vreau să cad din nou în cruda-mi deprimare!
Dar nu am încotro! Opreşte-te, visare!
Să nu mă laşi pradă eternei uri amare,
Să nu ma laşi în labirint, din care n-am scăpare.

Deşi e totul alb în jur şi-i soare,
Pe linia obrazului mi se preling lacrimi amare.
De ce să uit atâtea nopţi curate,
Când eram doar noi doi...
Şi miile de şoapte...

Dar ai greşit, când sufletu-mi uşor ai amăgit.
Şi-acum, când totu-i prefăcut în scrum,
Mi-aş fi dorit să ard, dar să nu-ţi spun
Că te-am iertat, iubite, dar m-a costat prea scump.

Acum nu eşti aici, dar ţi-am simţit prezenţa,
N-aud nimic, dar vocea ta îmi sună-n minte,
Curmând orice-ncercare de visare, o întristare
Mă cuprinde, gândind că mi-ai lăsat doar amăgirea...

14 feb-25 mai 2004

Dor

Mi-e dor s-aud o vorbă bună,
Mi-e dor de-o mângâiere,
Mi-e dor de lună...
Mi-e dor de razele de soare,
Dor şi de păsări călătoare...
Mi-e dor de braţele ce mă cuprind
Şi mă-nfăşoară-n dulce-alint.
Mi-e dor de câinele de-afară,
Mi-e dor de casă, dor de ţară...
Mi-e dor de clipe minunate,
Ce-n mintea-mi au rămas păstrate.
Mi-e dor de cerul plin de stele,
Văzut din podul casei mele.
Mi-e tare dor de nebunie,
Un dor nebun de veşnicie.
Mi-e dor să fiu iar fericită,
Să ştiu că sunt din nou iubită...
Mi-e dor de dulcea-ţi amintire,
Dar cel mai mult mi-e dor
De tine.

11 noiembrie 2003

Nu

Nu ştiu, dar totuşi înţeleg.
Nu văd, însă eu pot să cred.
Nu simt şi totuşi eu iubesc.
Nu pot şi totuşi vieţuiesc.
Nu vreau şi totuşi
Fac să crească
A universului
Poezie neînţeleasă...

19 martie 2003

Doar o să vină...

Am aşteptat atât să se-nfiripe
Un gând, o simpatie, iubire fără margini...
Şi-acum, când totu-ncet se conturează-n fapte
Aş vrea să mă întorc la fel de-ncet în noapte
Să reîncep povestea de iubire,
Dar fără gând şi fără margini...

O, dulce suferinţă! Întoarce-te la mine!
Căci nu îmi vine-a crede că totu-i pentru mine!
Să retrăiesc emoţia ce-mi înfioară vine,
Să simt că totu-n jur nu mai contează,
Să râd, când văd cum lent se contureză
O tainică clipire, o şoaptă de iubire...
Vreau să privesc cum mintea-mi aiurează!
Întoarce-te la mine, emoţie eternă de-mplinire!

20 noiembrie 2002

Toamnă chimică

Din frunze-nţepenite de toamnă îngrozită,
Îţi dăruiesc în prag de brumărel
O pânză palidă şi proaspăt ruginită.

Pe fire-adânci şi veşnic ofilite,
S-au încleştat, zugrăvind cu zel
O toamnă veştejită,
Câteva grame de oxid de fier.

Clorură de sodiu se oglindea strivită
Pe infinita boltă de oţel,
Într-o soluţie de cobalt,
Cu-oxigen şi hidrogen.

S-a dus sulfat de sodiu în hidroxid de fier,
S-a dus pe aripi repezi de foc stins în eter.

29 ianuarie 2002

Răsărit de viaţă

Pe un fir de rouă prins de pânze fine,
Se coboară-n lume raze de lumină.
Tresărind, scânteie, rupte chiar din soare,
Vrăjind a lunii noapte-ncântătoare.

Lumină goală se lasă printre zorii dimineţii,
Pornind cu-alai de flori, dă nou sens vieţii.
O rază stă pitită, de frică să nu ardă
A trandafirilor petală încerată.

Din slăvi adună viaţa lumina dimineţii,
Închisă în palatul ferecat de gânduri,
Ce se afla pe undeva...prin crânguri,
Uitate de-ntunericul nopţii.

O orhidee somnoroasă se-nclină graţioasă,
Salutând cu maiestrie-aleasă
Pe mândrul zeu Ra, care-a orbit tăcerea,
Din somn trezind natura.
.........................................................

S-a luminat de ziuă şi-n sobrul meu mormânt,
Trezind din nou la viaţă un leş bătut de vânt;
Cadavrul mişcator, pentru întâia oară,
Priveşte-acum viaţa ca pe o comoară.

28 ianuarie 2002

Reader

O viaţă-ntregă-a trebuit
Să scriu aceste rânduri,
Despre tot ce am iubit
Şi despre multe gânduri.

Sper să-nţelegi ce vei citi,
Când vei citi cu gândul,
Vei înţelege când vei şti
Că vei trăi tu rândul.

ianuarie 2002

sâmbătă, 12 ianuarie 2008

Despre incompetenţa în Românica

Ajungi în cămin după o zi mai mult decât enervantă, cu chef zero de învăţat şi ce crezi? ASE-u te susţine! îţi ia curentul şi rămâi în beznă!Nu tu energie, nu tu nimic!Mergi să remediezi problema şi drept răspuns, ce obţii:"Eu nu mă pricep, să vină celălalt portar că e mai bărbat!".
WTF?Când ai nevoie de lucruri urgent, dc nu există oamenii care să te ajute?
"Cel mai repede mâine dimineaţă se poate rezolva,eu nu sunt electrician, datoria mea e numai să legitimez!"
La un asemenea răspuns şi eu aş deveni misogină.
Nu mai spun că netu nu merge, asta e deja la ordinea zilei!
Şi stai cu trei prelungitoare - unu în altu - întinse până pe hol şi porneşte pc-u şi cu o veioză alături, fă-ţi proiectu dacă mai poţi....:((
De ce se mulţumesc oamenii să facă o treabă de mantuiala?Tot fac aşa multe cămine,dar nici unul care să nu necesite supraveghere continuă!Da e bine, crează şi ei locuri de muncă pentru alţii:|.

joi, 10 ianuarie 2008

Kitty

He looked back to the world and said goodbye. I'll always miss him...the smartest kitten ever.