Mă-nţeapă fiecare strop de apă,
o ploaie rece, dură, blestemată.
Îşi plânge-n lungi poeme
poveştile-adunate –
şi-acum, cât sunt aici,
eu i le scriu pe toate.
Porneşte şi mai tare!
Se-avântă şi se-ntoarce...
şi se sfârşeşte-apoi
într-o plângere moartă.
Ea însăşi te încearcă,
te prinde, te răstoarnă,
c-apoi să nu rămână
decât un fir de toamnă.
2005
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu