joi, 28 februarie 2008

"Epoca de aur"

Mă cutremur de fiecare dată când citesc ceva despre "epoca de aur". Zilele trecute mi-a parvenit un supliment de colecţie al Jurnalului Naţional (cred), intitulat "Decreţeii". L-am sorbit, parcă, mânată de dorinţa de a afla despre suferinţă, tragic şi un Decret inuman.

Câteodata e în noi ceva care ne împinge să savurăm şi să ne minunăm de tragedia altora. Stă în firea umană să rămână perplexă la nenorocirile prin care au trecut unele persoane.

Acelaşi sentiment, pe care îl recunosc inferior, m-a împins să citesc pagini despre o politică absurdă şi un ţel lipsit de raţiune. Gândindu-mă la vremea aceea şi la politica de creştere a natalităţii dusă de nea' Nicu pot numai să conchid cu ideea că îşi dorea o masă de oameni "scoşi la tipar", care să gândească ceea ce le-ar fi impus el. O adunare de "animale" care să-l proslăvească. Îşi dorea probabil un imperiu al prostiei şi al stagnării.

Generaţia decreţeilor trebuia să fie una care să-i permita să manipuleze şi să conducă asemeni generalului nemuritor din "Toamna patriarhului".

Citesc cu un gust amar tot ce-mi cade în mână despre acea perioadă şi parcă nu mă pot opri. Sentimentul tragicului mă cuprinde, reflectând la evenimentele de atunci, nu pot să nu încerc o stare de neputiinţă, ştiind că mulţi au suferit pe nedrept. Mă revoltă toate ideile găsite prin cărţi gen "Fenomenul Piteşti". Mă revoltă şi mă fac să vorbesc, să mă opun, să militez pentru dreptate,pentru drepturile omulului, care au fost încălcate în perioada comunistă, iar oamenii acelor vremuri care cutezau să gîndească altceva decât ce le dicta Partidul erau trataţi mai rău decât animalele, cică se numea "reeducare".

Gândidu-mă la torturile la care au fost supuşi unii oameni înainte de '89, nu pot să nu exclam "Nu înţeleg!Nu înţeleg cum o altă fiinţă umană poate să facă aşa ceva altui seamăn!".

Şi nu înţeleg nici persoanele care şi în ziua de azi îl venerează pe Ceauşescu şi regretă vremurile "epocii de aur". Cum pot fi atât de inconştienţi? mă întreb...Singurul lucru la care mă pot gândi e că aceşti oameni nu ştiu ce s-a întâmplat cu adevărat sub Ceauşescu, în închisorile de pe vremea aceea. Şi pentru ce? Pentru că unii mai şi gândeau şi se împotriveau creării acelei utopii la care visa fiul mult iubit? Pentru ce au suferit unii pe nedrept?...pentru ca România să fie liberă...un preţ prea mare. Prea puţini îşi aduc aminte de ei, prea puţini le onorează memoria şi prea puţin se face pentru cei care au supravieţuit dictaturii ceauşiste şi pentru cei care au rămas în urmă...

Se pune problema dacă era mai bine înainte de '89 sau dacă e mai bine acum. Cineva mi-a spus azi că pe-atunci, dacă te ducea capul, cu arme corecte şi cu argumente îţi puteai face dreptate, chiar dacă întâlneai multe piedici, dar în final îţi puteai rezolva problema. În ziua de astăzi toată lumea îţi dă dreptate, însă când vine vorba să ţi se facă dreptate, nu se poate, problemele rămân nerezolvate.
Aşa să fie oare?

marți, 19 februarie 2008

Independeţa Kosovo - o problemă

Deşi nu sunt mare fan al politicii şi mă gândesc rar la ce se întâmplă, spre ruşinea mea, criza din Kosovo m-a pus pe gânduri, atât pe mine, cât şi pe mulţi alţii care au urmărit ultimele evenimente. Nu se poate să nu te treacă un fior pe şira spinării când ia amploare un asemenea conflict.
Să sperăm că se vor calma spiritele şi vom scăpa fără III World War.

vineri, 1 februarie 2008

Zi de februarie...

zi ciudată, plina de impresii.Am descoperit că mai există speranţă! nu am mai scris de mult, dar azi cu ceţa şi cu soarele, alternând în schimbare cuvintele se leagă şi am evadat din mine în poezia vieţii.

şi ce dacă nimeni nu mă vede şi ce dacă timpul mă îneacă...eu voi fi invizibilul spirit ce prin voi o să treacă dincolo. moliciunea mea dă să mă sustragă, rezist cu greu şi aştept ca timpul să treacă.

încă un examen, dar sufletul meu deja zburdă ca liber...şi mă întreb cât de absolută e libertatea? fiinţa mea se zbate între a învăţa inutilităţi şi a-şi descoperi noi laturi.

va trece încă un examen şi mintea mea va refuza atunci orice interacţiune. de ce inspiraţia vine doar când nu ai timp de ea? de ce mă constrânge societatea să trăiesc aşa...de ce ai nevoie de ban ca să exişti între oameni şi alături de ei?