Am văzut un film emoţionant
Inside I'm dancing. Este povestea unor baieţi cu dezabilităţi, unul putându-şi mişca doar două degete, Rory, iar celălalt fiind incapabil de a vorbi coerent, Michael, ambii imobilizaţi în scaune electrice. În momentul în care Rory O'Shea este internat în acelaşi centru cu Michael, el devine interpretul colegului său, fiind singurul care poate înţelege ceea ce spune Michael.
Rory este un aducător de necazuri, mereu în luptă cu sine şi cu ceilalţi, plin de viaţă.
El nu vrea să ducă o viaţă anostă, doar pentru că este imobilizat. Michael nu cunoaşte altă viaţă în afară de cea din centrul pentru persoane cu dezabilităţi. Rory îl 'corupe' şi pe Michael şi amândoi merg în club şi se distrează. Aici Michael o remarcă pe
ea.Cei doi devin prieteni şi reuşesc să obţină aprobarea pentru a locui singuri, în afara centrului.
Îşi caută 'asistent personal' şi după interviuri nenumărate îi propun blondei din club, pe care o întâlnesc pe stradă, să le fie asistentă.
Lucrurile iau o întorsătură tristă atunci când Rory este internat. Filmul merită văzut şi de aceea nu dezvălui finalul.
Povestea lor te emoţionează şi îţi demonstrează că oricât de mari ar fi problemele, viaţa continuă şi lupta continuă. Deşi e o dramă,
Inside I'm dancing are o încărcătură de pozitivism şi te face să reflectezi asupra problemelor cotidiene şi le compari cu ale celor cu adevărat în neputiinţă.
Nota: 8/10
Oraşul lui Dumnezeu este orice, numai un oraş divin nu. Guvernat de legea pistolului, ascunde numeroşii vagabonzi ai marilor metropole.
