Sărută-mă, noapte,
să dorm somn adânc
de veacuri...
În amorţită dimineaţă
m-aşteaptă grav
al tău înger de fum
să mă adoarmă
în sicriul lui Bacovia de plumb...
sicriul lui Bacovia de plumb...
Cu ceaţă deasă îmi acopăr trup,
să mai alung din vântul crud –
de frigul surd adorm flori
pe sicriu,
învăluite-n mantia de fum –
şi eu respir eternul vis de plumb,
plin de carbon întins
pe buzele de fum.
6 februarie 2005
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu