Mii de mărgăritare spală durerea cerului. Natura plânge ca o fată mare închisă în camera ei. Sclipiri de viaţă împrăştie bolta oţelită pe întreg cuprinsul.
Din ochii infinitului curg şiroaie dulci de lacrimi amare...Salcia despletită îşi pleacă mâhnită creştetul, primind cu durere mărturisirea cerului. Cu fulgere tăioase îşi scrie Dumnezeu numele pe norii plumburii. Tună...Văzduhul îşi spune povestea tristă, descărcându-şi tăcerea.
Din adâncul înaltului nepătruns lucesc crâmpeie de inspiraţie. Adânc suspină firea, învăluindu-se într-o tristeţe moartă. Plăpânde flori înmiresmate îndulcesc durerea naturii. În aerul împrospătat se simt miresme îmbătătoare... De la geamul mohorât privesc natura întristată. Sufletul firii îşi spune cuvântul. Doare...şi e greu s-ascult! Păsărele mii stau zgribulite în tristeţea vieţii. E frig, atât de frig...
O rază suavă mângâie natura, înduioşându-se de durerea ei. Dar norii suri o ceartă şi o-nghit degrabă. Un fulger orbitor luminează întristarea. Prin natura oxidată de durere vezi tristeţea ce te sufocă. Respiri cu greu mâhnirea firii. E un miros amar şi întristat. Pluteşti pe-un val de deprimare ce te îneacă încetu-cu-încetu. Vrei să scapi, dar n-ai putere.
De ce plânge firea? Nu găseşti răspuns. Căzut în butoiul cu melancolie îţi aduci aminte de vremurile frumoase, când viaţa era comoara-ţi cea mai de preţ! Acum te laşi cuprins de tristeţea ce te înconjoară. Şi plângi...Plângi durerea naturii, plângi cu ea întristarea.
Se risipesc de pe nemărginitul văzduh norii suri. Prima rază de soare aduce lumină dulce întristării. Mulţimile de culori îţi aduc zâmbetul pe buze. A încetat! Natura nu mai plânge! Ce bucurie!
Trilurile zglobii ale păsărelelor îţi inundă sufletul! În aerul purificat plutesc miresme ale florilor . Te simţi alt om. La geamul luminat o rândunică te salută! Durerea nu te mai atinge! Eşti fericit de fericirea firii!
Salcia blândă alină vioaie durerea...
Îţi vine să zburzi de fericire! Natura îşi reia cursul. E atât de cald! E cald şi în suflet. Zâmbeşte la tine o floare de crin.
Norii grei şi plumburii se duc...se duc departe.
-I-am învins! Da, i-am învins!
13 februarie 2002
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu