Lumini şi umbre în amurg

Umbre ameţite rătăcesc pe valul întristării, ce-mi inundă viaţa în chip necunoscut. Adieri de suflet se aud la geamul îngheţat de spaima întunericului. Pe lângă vuietele oarbe, ce vin din adâncul înaltului, văd în marginea infinitului sclipiri de inspiraţie palidă. Cu braţele deschise fug însetate de lumină făpturile nopţii. Roiesc, sorbind în adâncuri crâmpeie de lumină zglobie, ce-a murit o dată cu apusul soarelui.
A venit noaptea...

1 februarie 2002