Ne dezintegrează uşor-uşor în doi.
Distanţa parcă ne-a uitat pe fiecare la poli,
Amândoi mohorâţi şi amândoi goi.
Focul, odată-animat, cenuşă ne-a dat,
Risipită ca prin vis în aerul afumat.
Mă întreb de-ai să vii,
Speranţele tremurânde să-mi învii...
Cât aş vrea ca distanţa s-o calci,
Să-mi aduci un cărbune aprins şi cu el să mă-mbraci!
Ţi-aş surâde blajin şi sufletul meu s-ar spăla de chin
Ţi l-aş lua şi pe-al tău să-l alin.
Inima îmi tresare în piept,
Te aştept, te aştept, te aştept...
Drumul pari să nu-l mai ştii
Te-ai pierdut spre alte zări şi nu vii.
26 aprilie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu