Toamna sufletului meu

Nu reuşesc,
Întreg tabloul meu să zugrăvesc.
E arămiu, aşa ca frunzele de toamnă.
Mormane nesfârşite de file rătăcite
Se duc...
În drum, povestea lor îmi spun.
Cădere lină vine să m-atingă
Cu pana toamnei, veştedă de fum.

O rază moale, leneşă apare
Şi chiar acum pătrunde în uitare:
“Lumina ce-mi reflectă gândurile”-mi spun,
Dar uit că nu sunt eu unica pe drum....

Pe marginea cărării
O frunză-mi răde surd.
E cald îngălbenită
Şi mă îndeamnă
Să mă abat din drum.

Să uiţi, să ierţi, să dăruieşti,
Să înţelegi, să simţi sau să iubeşti...
Cuvinte simple, fără înţeles.
În fond, acelaşi drum noi am ales.

Plouă.E frig şi nu mă mai resimt
Abis de necuprins!
Lumină nu mai văd de marele-ntuneric -
Ah, dar eşti tu.
Te căutam feeric
Şi m-am oprit ca să privesc
O şoaptă...
Acum, doar pentru mine,
E cam neînsemnată.
....................................

E toamnă crudă!
Unde să m-ascund?
Curând, un pheonix voi vedea

zburând.

29 octombrie 2004