Când nu eşti tu...

Nu eşti aici, dar ţi-am simţit prezenţa.
N-aud nimic, dar vocea ta imi sună în ureche
Şi mă împiedică să-mi mai găsesc cuvinte.
Să-ţi spun despre iubirea noastră veche.

Alerg să-ţi înţeleg întreg cuprinsul.
Aştept apoi să văd de nu mi se destramă visul...
Mi-ai rămas în minte o amintire tristă,
După care nu pot plânge, fiindcă...n-am batistă!

Nu vreau să cad din nou în cruda-mi deprimare!
Dar nu am încotro! Opreşte-te, visare!
Să nu mă laşi pradă eternei uri amare,
Să nu ma laşi în labirint, din care n-am scăpare.

Deşi e totul alb în jur şi-i soare,
Pe linia obrazului mi se preling lacrimi amare.
De ce să uit atâtea nopţi curate,
Când eram doar noi doi...
Şi miile de şoapte...

Dar ai greşit, când sufletu-mi uşor ai amăgit.
Şi-acum, când totu-i prefăcut în scrum,
Mi-aş fi dorit să ard, dar să nu-ţi spun
Că te-am iertat, iubite, dar m-a costat prea scump.

Acum nu eşti aici, dar ţi-am simţit prezenţa,
N-aud nimic, dar vocea ta îmi sună-n minte,
Curmând orice-ncercare de visare, o întristare
Mă cuprinde, gândind că mi-ai lăsat doar amăgirea...

14 feb-25 mai 2004