Alb în creion
joi, 17 decembrie 2009
Gol
sâmbătă, 17 octombrie 2009
Mirona - Cella Serghi
Lectura a fost placută şi m-a impresionat poate mai mult faptul că e scrisă de o femeie. Până să citesc Mirona, aveam senzaţia că geniul scriitoricesc e prin definiţie masculin. Nu ridic pe Cella Serghi la rang de geniu, dar pot spune că am rămas marcată de talentul ei. Lectura a curs uşor, fără pagini cu descrieri lungi şi obositoare pe care ai impulsul să le sari. Iniţial am avut senzaţia de atmosferă călinesciană, întâlnită în Enigma Otiliei, însă Mirona se concentrează pe căutarea bunicii Fana de către protagonistă şi preocuparea sa de a scrie un roman. Dorinţa Mironei de a deveni scriitoare, publicându-şi prima carte, mi-a apropiat-o şi probabil a ridicat-o pe Cella Serghi în ochii mei. În ultimul timp citesc despre personaje care vor să scrie sau mărturii ale scriitorilor [Romanul adolescentului miop, Creaţie şi morală].
Înglobând munca a 10 ani, romanul Cellei Serghi abordează tema regăsirii feminine şi evocă amintiri din razboi, ilustrând cu naturaleţe experienţa Mironei la Paris în anii studenţiei şi apoi în Micul Paris, revenită lângă parinţi din lipsa susţinerii financiare. Iubirea nu lipseşte din roman, însă destinul feminin parcă nu se centrează în jurul ei, ci caută cu pasiune împlinirea profesională. Mirona caută să devină scriitoare şi experimentează între timp emoţii şi situaţii care trezesc simpatie pentru modul în care ea reacţionează.
Nota: 9/10
p.s.:da, aş recomanda-o tuturor
sâmbătă, 3 octombrie 2009
Despre dependenţă, lene şi alţi demoni
vineri, 19 iunie 2009
Simţind teii în floare
12-13 iunie
Timp de o săptămână tot Bucureştiul a mirosit a flori de tei, de parcă ploaia a spălat oraşul ăsta şi cu fiecare strop de apă a aşternut peste el perdeaua plină de mirosul hipnotic al teilor. De când ieşeam pe balcon până-ajungeam iar acasă, după hoinăreala zilnică, nările mele erau în extaz. Chiar şi din colţul mahalalei puturoase se răspândea izul ameţitor.
A venit ziua de absolvire şi nările mele parcă săltau într-un dans nebun...Mă purtau departe, într-un tărâm al viselor împlinite şi eu mă pierdeam prin ele alergând ca zâna verii printre flori.
Apoi de vreo 2 zile l-am pierdut...s-a estompat uşor-uşor şi am aterizat din nou în realitate. Astăzi îl simt din nou, e aici lângă mine şi nările mele cunosc cel mai intens orgasm olfactiv.
marți, 19 mai 2009
Amintiri pentru un înger
Îţi mai aduci aminte cum toate mâţele lumii le adunai de prin grâul pârguit?
Îţi mai aduci aminte de gorgoaze, chisăliţă şi frăguţe?
Îţi mai aduci aminte cum a ta copilărie s-a sfârşit? Îţi mai aduci aminte cum ai ajuns de-ai iubit?
Îţi mai aduci aminte de ea, fata cu ochii ca marea şi păr de soare?
Îţi mai aduci aminte cum uşa a închis în urma ei şi te-a golit?
Îţi mai aduci aminte de ce ai suferit şi cum ai murit?